Ai deja un expresial? Atunci: login in expresial
Inca n-ai un expresial? Atunci: fa-ti un expresial

inchide fereastra
Username
Parola
Am uitat parola | Inregistrare

Dă LIKE pentru Spunetiparerea.ro!
apasă butonul de LIKE de mai jos



sunt deja fan

-> -> -> -> Poveste de azi versus obicei strabun

Poveste de azi versus obicei strabun

postat la data 23.05.2012, ora 11:20
categorie: Poezie pur și simplu

Share | |


Poveste de azi vs obicei strabun - sachig-ardasuchin.spunetiparerea.ro

Adesea printre noi există prieteni, rude, vecini sau simple bizare cunoştinţe

Mereu dispuşi cu toţi să ne găsească jumătatea potrivită, deşi suntem fiinţe

Dotate, ca şi ei, cu creier gânditor în capul monolit fixat prin gât de trup.  

Ne este părul uneori mai lung dar n-avem minte scurtă; gândim şi deci

Noi nu primim sugestii; iubim atunci când sentimente care ard, erup.

Iubim când inimile noastre simt vibrând acel deosebit tremol sentimental

Şi nu avem nevoie de peţitori sau milă. Sfidăm dictonul vechi, oriental.

 

 

O tânără de job acaparată, mereu laborioasă, cu pixul şi cu cartea-n mână

De pretendenţi era lipsită. Stârni-ta temeri că va rămân-n veci fată bătrână!

Convinşi că hotărârea lor este normală, fără abţineri sau păreri, idei opuse

Propunerea, votată unanim de cei ai casei, scremută sec de minţile lor reci

Era ca fata să-l cunoască imediat pe „el”, iar fata deciziei rapide se supuse

Deşi cu mare silă, simţindu-se o marfă cum se zice azi ofertă promoţională

Atunci când marfa-i multă, proastă! Deh! gândire şi abilitate managerială!

 

 

Nepotul unei doamne, un tânăr prea cuminte de vreo treizeci şi cinci de ani

Era alesul ideal: „e fire liniştită, nu bea şi nu fumează şi nu-i lipsit de bani.” 

Sunt prelucraţi cei doi şi după lungi prelegeri la întâlnire sunt expediaţi. El

Are un tricou mulat albastru – azur, adidaşi şi blugi albi, iar ea ca o magnolie,

E toată roz – siclam. Spre locul stabilit aleargă ca doi elevi de şcoală la apel. 

Regret amarnic clipa, ora când am acceptat, se-nfuria fătuca-n mers, ba chiar

Simţea că nu mai e făptura blândă şi calină şi-i vine să se manifeste atrabiliar.

 

 

Având codul culorilor vestimentare fata îl recunoaşte de departe pe băiat,

Pardon, pe tânărul de treizeci ş-cinci de ani. Era probabil obosit. S-a căţărat

Cu fundul atârnând pe un grilaj şi sta cu spatele încovoiat, cu umerii lăsaţi, 

Cu o privire tâmp-năucă, rătăcită, speriată, a unui om cam bântuit de-o holie.

Era târziu să fugă, spre ea venea alesul, lent, cu paşi agale, mici dar îndesaţi.

O, Mamă! Păsăroiul e urcat pe cracă! Ce face doarme, vrea să croncănească?

A! S-a dat jos şi vine, ce mă fac? Nu contenea fătuca încet să bombănească.

 

 

Se apropie cei doi şi se salută, zâmbesc şi se prezintă, zâmbesc şi stabilesc 

Să meargă la o cafenea. Treptat discuţia se leagă, vorbesc diverse şi zâmbesc

Era plăcut băiatul, chiar era frumos dar emana din el încetineală şi lentoare

Încât senzaţia era, fără exagerare, că-n faţa ei se derulează un film au ralenti. 

Dar nu e nici un film! se enervează fata, iute brici din fire. Era nerăbdătoare

Să scape de calvarul unei conversaţii cu cel postat în faţă-i cu aer adormit

De parcă griji, la număr multe sau căldura arzătoare l-au doborât şi toropit.

 

 

Cafeaua a fost bună, în jur răcoare, dar saturaţi de zâmbete şi complimente

Au hotărât tacit să pună punct întrevederii lor şi conversaţiei brevilocvente.

Precum foştii colegi de şcoală s-au despărţit zâmbind, au zis să se revadă

Dar nu s-au mai căutat. Idila a fost scurtă şi s-a încheiat? Nu, nici n-a existat! 

Experimentul grupului de salvatori a eşuat. Le-a explodat în faţă o grenadă

Când blânda, calina jună, vădit marcată de situaţia penibilă la care s-a expus

Le-a adresat cuvinte pline de reproş total năucitoare, cam greu de reprodus.

 

 

Ehei,tânără fată, povestea ta de azi aminte îmi aduce de-un obicei străvechi

Care a existat cândva-n Armenia. Preocupată, întreaga obşte căuta perechi

Acelor fete la vârsta măritişului ajunse. Constituit cu o totală legitimitate  

Un comitet al obştii se-ntrunea să dea o şansă fiecărei fete de-a avea un soţ.

De ce? Surprinzător poate să pară şi chiar să se-ntrevadă un iz de-absurditate.

În fapt era o bine chibzuită politică managerială de amplă importanţă socială

Cu toate că pe-atunci nu se numea aşa pompos imixtiunea în viaţa personală.

 

 

Fătucile de măritat erau chemate, adunate, sortate, deci cu atenţie triate

În două mari categorii. Criteriile după care fetele comunităţii erau aliniate,

Îndelung privite şi analizate, se-asemănau cu cele de concurs de frumuseţe

Doar că-ntr-o parte se grupau frumoasele fără cusur şi-n alta cele urâţele foc.

Frumoasele erau apoi vândute prin licitaţii unor soţi bogaţi, aşa ca prin pieţe

Marfa. Cu banii astfel obţinuţi, din a frumoaselor vânzare, se … achiziţionau

Pentru urâte, soţi. Urâtele erau salvate, aveau bărbaţi, sistemului se supuneau.  

 

 

Ei fată dragă, te las pe tine ca să te pronunţi analizând ce-a fost odinioară.

Constaţi că n-a fost pic de echitate, comunitatea să aplice o lege arbitrară?

În primul rând că fetele frumoase, aduse-n târg ca marfă, au fost adjudecate

Bărbaţilor cu bani, tineri, bătrâni, frumoşi, urâţi, burtoşi sau slabi. Iubirea,

Sentimente reciproce, cerinţe pentru o căsătorie fericită au fost deci ignorate.

Iar fetele urâte, după insulta grosieră puse fiind într-o postură cam umilitoare

Priveau cum viitori soţi cereau o sumă tot mai mare deşi doreau să se însoare.

 

 

Comparativ cu acele vechi tradiţii, umilitorul pentru tine rendez-vous impus

De minţile tembele care de grija altora nu pot trăi, nu a produs niciun efect

Ireversibil. Tu poţi s-aştepţi momentul, clipa, când dragostea te va fi sedus.  


Ți-a plăcut acest text? Dă-l mai departe!



5

2 comentarii pentru Poveste de azi versus obicei strabun

Adauga comentariul tau
  • chiar aşa?
    postat de babutavesela la data de 26.05.2012, 12:14
    da, cam umilitor obiceiul din trecut, se pare că se urmărea sporirea natalităţii! Mi-au plăcut versurile, cum ai relatat întâlnirea celor doi. se pare că nimic u este nou sub soare aşa cum poate şi Schopenhauer inspirat de proverbul oriental a zis femeile au păr lung şi idei scurte, deşi "idei scurte" nu e o formulare prea fericită. Felicitări, mi-a plăcut.

  • Frumos povestit
    postat de FGH la data de 02.06.2012, 21:43
    Si, mai ales, stilul ma fascineaza. lungimea versurilor si numarul lor. E drept ca, aici, ritmul si rima au cam avut de suferit si din context se desprinde o oarecare graba de a publica sub presiunea timpului. Dar este loc de corectura, iar o reluare ar putea rezolva problema. Felicitari, imi mai doresc sa urmaresc astfel de capodopere. Cu atat mai mult cu cat sunt si ilustrate excelent.

    In ce priveste mesajul, libertatea de astazi in orice directie, chiar daca pare fireasca si de nezdruncinat, este, la noi, rodul miscarii revolutionare din decembrie 89. Greu de imaginat pentru cei tineri, imixtiunea in viata privata este apanajul totalitarismului dintotdeauna, pentru care "ce-i al tau e si al meu, ce-i al meu nu te priveste" si era la ordinea zilei atat sub dominatia bisericii cat si sub dominatia partidului unic. Daca in vremuri mai vechi te maritau babele, in vremurile mai noi te marita sau te divorta partidul, si tot el dicta si cati copiii trebuie sa-i faci tarii.

    Bine ca am scapat, bine ar fi sa nu se mai repete niciodata, si doriti-le celor nostalgici dupa totalitarism sa fie ei cei dirijati, si nu cei care dirijeaza, ca sa priceapa ce e rau si ce e bine si sa li se aplice zicala "ai grija ce iti doresti, ca s-ar putea sa se implineasca" ...

    La mai multe versuri din acestea originale si la mai multe idei de versificat in viitor. Spor in toate.



Spune-ti parerea despre Poveste de azi versus obicei strabun


Nume*
Email (dacă vrei să fii anunţat când apar comentarii noi)
Titlul comentariului
Comentariul tău

cod de validare
loader generează cod nou
Cod de validare*
Anunţă-mă când apar comentarii noi